Se reia traficul pe podul din Găneasa
Podul a fost închis după ce s-a constatat că a fost avariat în urma unor precipitatii abundente în 2017. În acest moment lucrările efective au fost finalizate.
„Am avut un constructor ce a respectat termenii contractualui. Așa se face că în acest moment lucrările sunt realizate în procent de 100%“, a spus Motorga, seful SDN Slatina.
Podul de la Găneasa a fost refăcut cu bani de la bugetul de stat, iar valoare lucrărilor a fost de 1 milion 700 de mii de lei.
Acesta nu este singurul pod din județ ce va fi refăcut. Cei de la SDN Slatina vor demara lucrări și la un alt pod, la Optași. Acesta va fi demolat și refăcut în întregime. Constructorii au stabilit că nu se mai poate reabilita, asa cum a mai fost făcut și în trecut, rosturile fiind distruse în proporție foarte mare.
Potrivit sefului SDN Slatina, Adrian Motorga: „Podul de la Optași va fi demolat și recostruit în întregime. Urmează să aibă loc licitația, iar cel mai probabil anul viitor vor fi demarcate și lucrările“.
{module G+articles}