Sibiu. Un șofer care și-a părăsit mașina cu un mort în ea, găsit în stare de ebrietate
„Azi noapte, la ora 22,50, in localitatea Tălmăcel, pe DC 61, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul pasagerului dreapta faţă (un localnic în vârstă de 30 de ani). Un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar imediat după producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei. Poliţiştii rutieri au efectuat verificări pe parcursul întregii nopţi fără a reuşi depistarea acestuia”, a declarat Luciana Lazăr.
Poliţiştii l-au găsit pe autorul accidentului de la Tălmăcel, acesta fiind în stare de ebrietate.
„Poliţiştii rutieri au depistat autorul accidentului, este vorba de un bărbat în vârsta de 40 de ani, din Tălmaciu. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă”, a precizat Luciana Lazăr.
Maşina condusă de bărbat a căzut într-o râpă şi, pentru scoaterea pasagerului decedat, a fost nevoie de intervenţia unei echipe de descarcerare, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu.
Pentru scoaterea pasagerului decedat din maşină a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu. AGERPRES
{module G+articles}

