Slatina. Linie de urgenţă (helpline) pentru asistenţă şi suport psihologic
Potrivit unui comunicat al managerului SJU Slatina, Cătălin Rotea, scopul acestui demers este oferirea de asistenţă şi suport psihologic persoanelor aflate în situaţia de risc. astfel încât acestea să poată depăşi perioada de criză în care se află.
Numărul de telefon la care se poate apela pentru asistenţă psihologică este 0757.309.555 şi poate fi apelat de luni până vineri în intervalul orar 8,00 – 14,00.
Totodată, se oferă suport psihologic şi pentru persoanele aflate în carantină instituţionalizată.
„De asemenea, pentru a diminua disconfortul psihologic şi a preîntâmpina apariţia ulterioară a unor afecţiuni de natură psihiatrică (tulburări de anxietate, depresie, atacuri de panică etc.), persoanele care se află în carantină instituţionalizată vor fi evaluate psihologic de la distanţă (telescreening), prin instrumente de comunicare prin internet (Skype, Whatsapp, Facebook) şi vor primi recomandări adaptate problematicii identificate de la specialişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi)”, se menţionează în comunicatul managerului SJU Slatina.
{module G+articles}