EvenimenteSocial

Slatina: Tânăr de 19 ani, surprins de jandarmi cu substanțe suspecte

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Milcov, a fost depistat de jandarmi în noaptea de 9 spre 10 iulie 2025, în jurul orei 00:15, pe raza municipiului Slatina, având asupra sa o substanță cu potențial psihoactiv.

Acesta a atras atenția unui echipaj din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Slatina, aflat în misiune, prin comportamentul ezitant și încercarea de a evita contactul cu forțele de ordine. Tânărul a fost oprit, legitimat, iar în urma unui control corporal preventiv, jandarmii au găsit asupra sa un plic transparent ce conținea o substanță vegetală uscată, mărunțită, de culoare galben-verzuie și cu miros puternic, suspectată a avea efecte psihoactive.

Persoana, împreună cu substanța găsită și documentele de identificare, a fost predată polițiștilor, care vor continua cercetările și vor întocmi actele procedurale conform legii.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt reamintesc cetățenilor că deținerea sau consumul de substanțe interzise constituie infracțiuni și se sancționează conform legislației penale în vigoare.