Slatina. Un șofer a lovit cu mașina o femeie apoi a fugit
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului pentru a face cercetări.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Toamnei, din aceeași localitate, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și ar fi acroșat un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 86 de ani, din municipiul București. În urma evenimentului rutier, conducătorul mașinii a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, fiind depistat de polițiști în localitatea Perieți”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.
Femeia accidentată a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul, au fost testați de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

