Slătinean bătut în plină stradă. Agresorul, cercetat penal
Autorul a fugit de la locul faptei, însă a fost prins în scurt timp și acum este cercetat acum pentru lovire sau alte violențe.
Incidentul s-a petrecut pe strada Basarabilor din Slatina, în zona Colegiului Naţional „Ion Minulescu”. Agresorul a fost identificat, ulterior, de poliţişti în persoana luptătorului MMA Mihai Dorobanţu, în vârstă de 28 de ani, din Milcov iar victima sa este slătineanul Ion Vlad, alias Nelu Vișan.
{module G+articles (2)}
„Am fost sesizați că pe strada Basarabilor, din municipiul Slatina, un bărbat ar fi fost agresat de o persoană necunoscută, acesta din urmă fugind după comiterea faptei.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului pentru a efectua de cercetări. Se pare că bărbatul, de 52 de ani, din municipiul Slatina, ar fi fost lovit, fără a fi deposedat de bunuri. Acesta nu a putut oferi date despre agresor”, a spus Alexandra Dicu, purtător de cuvânt IPJ Olt.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, iar cercetările continuă. „Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care fapta a fost comisă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

