Slătinean prins de aparatul radar cu 220 de kilometri pe oră
Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că un slătinean în vârstă de 34 de ani a fost depistat sâmbătă pe DN 65 – E 574, în afara orașului Scornicești, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 220 de kilometri pe oră, într-o zonă unde limita de viteză este de 100 de kilometri pe oră. Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe o perioadă de 90 de zile.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, doi șoferi s-au ales cu dosar penal, fiind prinși băuți în trafic. Un tânăr de 23 de ani, din comuna Giuvărăști, a fost depistat pe strada Tineretului, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,56 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Și pe strada Trandafirilor, din comuna Gârcov, a fost depistat un bărbat de 36 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,88 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Duminică, pe strada Unirii, din comuna Obârșia, un alt tânăr de 18 ani, din comuna Urzica, a încălcat legislația rutieră. Acesta conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
{module G+articles (2)}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

