Social

Sorin Cîmpeanu: Profesorii nevaccinați ar putea fi testați periodic, înainte să intre la ore

60 la sută din personalul din învățământ este deja vaccinat, a arătat Sorin Cîmpeanu. „Acest proces trebuie să continue, pentru a putea garanta siguranța din perspectivă sanitară în școli. Facem cu toții tot ce putem mai bine și ce stă în dreptul nostru pentru a promova necesitatea vaccinării, pentru a putea avea garanția derulării școlii cu prezență fizică, pentru a nu mai înregistra alte pierderi decât cele pe care școala le-a suferit deja”, a spus ministrul educației.

Întrebat dacă profesorii care nu sunt vaccinați ar putea fi testați înainte de a intra la ore, ministrul a spus că este posibil. „Dacă cei care au competență în domeniul sanitar vor prezenta avantaje nete, este posibil să se introducă și măsuri care privesc testarea personalului din școli”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

{module G+articles (2)}

El a mai spus că rămâne de văzut cu ce frecvență se va face această testare. „Vom vedea. Nu am nici eu, nici Ministerul Educației competențe medicale. V-am spus, aceste discuții se poartă împreună cu Ministerul Sănătății, care este îndreptățit să propună astfel de măsuri. Am inițiat aceste discuții împreună cu Ministerul Sănătății, nu există încă o decizie”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

O serie de reguli sanitare, între care purtarea măștii, distanțarea fizică, aerisirea încăperilor, vor rămâne obligatorii în interiorul școlilor. Nu și despărțitoarele de plexiglas, care și-au dovedit inutilitatea, a menționat Sorin Cîmpeanu.

{module G+articles}

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.