Spitalul Slatina, pregătit să trateze pacienți cu Covid-19
Conducerea unității medicale anunță că Spitalul Slatina are dotările necesare pentru a trata 25 de pacienți cu forme ușoare sau medii de Covid-19 și face ultimele achiziții pentru a pune la punct 25 de ventilatoare mecanice pentru cazurile grave.
De asemenea, patru paturi de terapie intensivă sunt pregătite pentru situațiile în care cazurile de coronavirus se agravează, acestea fiind dotate cu ventilatoare, injectomate, monitoare de funcții vitale, tot ce este necesar pentru tratamentul pacienților cu insuficiență respiratorie.
Secția de Terapie Intensivă este dotată cu 9 ventilatoare mecanice și urmează să fie livrate alte 8, din care 4 portabile.
„De asemenea, avem 15 aparate de anestezie care pot fi folosite în caz de urgență ca ventilatoare mecanice, mai ales că în ultima perioadă am redus la maximum intervențiile chirurgicale programate și internăm și operăm doar urgențele. Din punct de vedere al dotării cu ventilatoare, putem conta pe un număr minim de 25 de ventilatoare pentru cazurile grave”, a declarat Cătălin Rotea, managerul Spitalului Slatina.
Spitalul Municipal Caracal, spital suport în tratarea cazurilor de coronavirus
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

