SănătateSocial

Statul oferă 15.000 lei sprijin pentru cuplurile infertile care vor să devină părinți (proiect)

Un nou proiect de sprijin pentru familiile care se confruntă cu probleme de infertilitate a fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Inițiativa prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare totală de 15.000 de lei, sub formă de vouchere digitale, pentru cuplurile sau femeile singure care își doresc să devină părinți prin proceduri medicale efectuate în România.

Program național pentru creșterea natalității
Conform documentului publicat, acest sprijin se va acorda în cadrul Programului social de interes național destinat susținerii cuplurilor și persoanelor singure care luptă cu infertilitatea. Programul vizează un număr maxim de 10.000 de beneficiari, iar dosarele pot fi depuse până la 30 noiembrie 2025, exclusiv în format electronic printr-o platformă dedicată.

Cine poate beneficia de vouchere
Pentru a primi sprijinul financiar, cel puțin unul dintre membrii cuplului sau femeia singură infertilă trebuie să fie cetățean român cu domiciliul stabil în țară. De asemenea, este necesar ca solicitantul sau solicitanții să fie asigurați în sistemul național de sănătate, iar vârsta femeii care aplică trebuie să fie între 20 și 45 de ani.

Vouchere pentru medicamente și proceduri FIV
Sprijinul constă în două vouchere distincte: unul în valoare de 5.000 lei, destinat achiziționării medicamentelor necesare, și altul de 10.000 lei, care va acoperi costurile procedurilor medicale prescrise. Alocarea voucherelor se va face în funcție de ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și eligibile.

Ministrul Simona Bucura Oprescu: un sprijin necesar pentru familiile din România
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a subliniat importanța continuării acestui program: „Îmi doresc ca acest program să continue, pentru că este un sprijin necesar, atât timp cât infertilitatea rămâne o problemă reală în România”, a transmis aceasta într-un mesaj publicat pe pagina oficială a instituției.

Prin această măsură, autoritățile speră să contribuie la creșterea natalității și la sprijinirea familiilor care trec prin dificultăți în împlinirea visului de a avea copii.