Street Food Festival, ultimul festival al verii
Slătinenii sunt invitați să lase de o parte micii și berea și să treacă la mâncăruri preparate de chefi și la băuturi pregătite de barmani renumiți. Și pentru ca rețeta să fie una completă, din peisaj nu va lipsi muzica bună, jocuri pentru cei mici și vizionări de filme.
Street Food Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca şi ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative. Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.
„Street Food Festival e ceva inedit pentru Slatina și a coincis și cu inaugurarea parcului. E un alt concept, mâncarea este cu totul și cu totul altfel decât cea de până acum, fără obișnuiții mici și bere. Este o mâncare mai sofisticată, făcută de bucătari specializați. Oamenii pot să stea pe iarbă, să se relaxeze, să discute, să se simtă bine”, a explicat, în deschidere, primarul Slatinei, Emil Moț.
Serile la Street FOOD Festival se vor lăsa cu dans, fiind adusă o scenă de 360 grade care permite spectatorilor să fie mult mai aproape de artiști, iar atmosfera să fie una prietenoasă. Responsabili cu muzica live vor fi: Robin and The Backstabbers, Byron și The Mono Jacks au evoluat în seara de vineri, Jurjak Lucia și Next Ex sâmbătă, iar duminică vor cânta Dimitris Bats, Gramofone și Soul Serenade. Cei mici se vor putea juca și distra într-o zonă dedicată lor, cu facepainting, baloane, animatori, jocuri și ateliere.{module G+articles}