Evenimente

Tâlhar arestat după numai o zi

Slătineanul este acuzat de tâlhărie, furându-i acestuia telefonul mobil, spun polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Slatina.

„La data de 23 mai, în jurul orei 23:30, un bărbat de 39 de ani, din comuna Bălteni, a sesizat o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, cu privire la faptul că, o persoană necunoscută, l-ar fi deposedat prin violență de un telefon mobil, pe raza municipiului Slatina”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

{module profitshare}

Jandarmii l-au identificat pe un bărbat de 28 de ani, din municipiul Slatina, bănuit de comiterea faptei, telefonul fiind recuperat și predat persoanei vătămate. „Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Poliției Slatina, iar în urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată”, a mai spus reprezentantul Poliției.

Tânărul din Slatina este recidivist. A fost prezentat duminică în fața magistraților Judecătoriei Slatina, care au dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

{module G+articles (2)}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.