Top proiecte investiții CNAIR: Autostrada Sibiu-Piteşti și Drumul expres Craiova – Piteşti
De asemenea, ea a admis că ar putea apărea unele întârzieri, în special pe şantierele unde lucrările sunt avansate şi sunt necesare materiale de construcţii de import şi unde au existat perioade cu sincope de livrare, din cauza cozilor formate la graniţele unor state. Însă, odată cu intrarea în operaţionalitate a coridoarelor verzi stabilite la nivelul Uniunii Europene, aceste sincope s-au redus.
AGERPRES: Puteţi face un top 3 al proiectelor de investiţii?
Mariana Ioniţă: „Voi evidenţia proiectele cele mai aşteptate de cetăţeni şi anume:
- Autostrada Sibiu-Piteşti, care este un proiect de referinţă şi ştim că îl aşteaptă şi Uniunea Europeană, pentru că el închide un coridor transeuropean. Avem obligaţia, ca stat membru, să îndeplinim o condiţionalitate asumată încă din anul 2007, de la momentul aderării – aceea de a avea un coridor continuu de la Nădlac la Constanţa.
- Al doilea proiect este Drumul expres Craiova – Piteşti, pentru că este important şi pentru mediul de afaceri, dar şi pentru asigurarea unei conexiuni cu zona de sud a României, pentru diminuarea decalajelor economice,
- Al treilea se referă la dezvoltarea infrastructurii în zona Moldovei, cu un portofoliu de proiecte care vor contribui substanţial la dezvoltarea acestei regiuni istorice ce deţine un potenţial deosebit.
La fel de importante sunt şi proiectele care descongestionează traficul în zona aşezărilor urbane, cum sunt centurile ocolitoare ale municipiilor Bucureşti, Timişoara, Bacău, Bârlad, Satu-Mare, Galaţi, Zalău etc.“
{module G+articles}
Drumul expres Craiova-Pitești
Primele două tronsoane, date în lucru anul trecut, ar trebui să fie gata până la finele anului viitor. Conducerea Companiei Naţionale de Drumuri se bazează, însă pe constructori că vor da în folosinţă chiar mai devreme anumite porţiuni din şoseaua de mare viteză. Cum ar fi centurile ocolitoare ale oraşelor Slatina şi Balş, parte a tronsonului 2.
Gabriel Budescu, director CNAIR: „În momentul de faţă se lucrează conform graficului la Craiova-Piteşti, atât la tronsonul 1 cât şi la tronsonul 2. Are un grad de execuţie de 9,15 sectorul 1 şi 12,6 lotul 2. Perioada efectivă de finalizare ar fi la finele anului următor. Noi sperăm, avem promisiuni din partea constructorului că se va finaliza mai devreme.
Lucrările la primele două tronsoane, care însumează 57 de kilomentri, sunt realizate în proporţie de 11%. CNAIR precizează că firmele care au câştigat execuţia lucrărilor au stocuri de materiale, iar aprovizionarea, în această perioadă grea de COVID-19, se poate face fără probleme.
Licitaţiile pentru trosoanele 3 şi 4 se află în prezent în faza de evaluare a ofertelor depuse.
{module G+articles}