Traficanţi de droguri prinşi cu o mare cantitate de ecstasy
Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei trei inculpaţi au efectuat tranzacţii de droguri de mare risc, ce urmau a fi comercializate către consumatori de pe raza municipiului Bucureşti.
Pe 18 octombrie, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor, după ce unul dintre aceştia a comercializat către ceilalţi doi cantitatea de 2.479 de comprimate MDMA.
La data de 19.10.2020, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Foto: Politia Română
{module G+articles (2)}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

