EvenimenteExterneNațional

Tragedie pe un drum din Spania: Trei copii români și doi adulți și-au pierdut viața într-un accident rutier devastator

O tragedie cumplită a avut loc duminică după-amiază, 27 iulie 2025, pe drumul național N-310 din Spania, în provincia Albacete. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar în urma coliziunii și-au pierdut viața cinci persoane, între care trei copii de origine română, cu vârste de 8 luni, 2 ani și 4 ani. Impactul a fost atât de violent încât una dintre mașini s-a răsturnat, iar victimele au rămas blocate în interior.

Părinții copiilor, internați în spital

Cei trei frați se aflau în mașină împreună cu părinții lor, Bogdan (29 de ani) și Noemi (26 de ani), care au supraviețuit și au fost transportați în stare gravă la Spitalul din Villarrobledo. Ambii sunt conștienți, se află în stare stabilă și primesc suport psihologic din partea Crucii Roșii. Tatăl urma să fie operat în cursul zilei.

Potrivit autorităților spaniole, familia românească se întorcea de la o vizită făcută bunicii paterne, care locuiește într-o localitate apropiată.


Alte două victime din cealaltă mașină

În celălalt autoturism implicat se aflau patru persoane. Două dintre ele, în vârstă de 38 și 43 de ani, au decedat pe loc. Ceilalți doi ocupanți au fost transportați la Spitalul din Albacete, unde sunt internați cu leziuni severe.


Comunitatea locală, în doliu

Comunitatea din Villanueva de la Jara, localitatea în care locuia familia română, este profund îndurerată. Cei trei copii s-au născut acolo, iar părinții erau implicați activ în viața socială și religioasă a orașului. În semn de respect, autoritățile locale au declarat trei zile de doliu oficial și au anulat toate activitățile din cadrul Săptămânii Culturale.

„Întreg orașul e șocat. E o dramă de proporții. Am pus la dispoziția familiei un psiholog și vom asigura tot sprijinul administrativ necesar”, a transmis primarul localității.

Conform unei ipoteze preliminare avansate de presa spaniolă, lumina puternică a soarelui ar fi putut cauza orbirea temporară a unuia dintre șoferi, ceea ce a dus la pierderea controlului direcției și intrarea pe contrasens. Garda Civilă continuă investigațiile pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.  FOTO: El Espanol