trei-brbai-au-rmas-blocai-pe-barajul-de-la-izbiceni-
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt a fost solicitat să intervină, ieri, 07 iulie, ora 17.10 în zona barajului Izbiceni, unde în urma creşterii nivelului apei şi intensificărilor de vânt care au produs valuri, trei persoane care se aflau la pescuit au rămas blocate pe râul Olt în zona Barajului Izbiceni.
La locul intervenţiei s-au deplasat un autocamion împreună cu o barcă pneumatică şi un echipaj de prim ajutor medical din cadrul Detaşamentului Caracal.
Cei trei bărbaţi, Ciprian A., domiciliat în municipiul Bucureşti, Petre B., din comuna Prundu şi Gabriel P. domiciliat în oraşul Turnu Măgurele, care se refugiaseră pe un pod dezafectat aflat în zona barajului Izbiceni la aproximativ 1 km în amonte şi 70 m de mal au fost salvaţi cu ajutorul unei bărci pneumatice şi o cordiţă de slavare, militarii reuşind să-i aducă pe bărbaţi în siguranţă la mal. Aceştia nu au necesitat îngrijiri medicale.