Trei răniți în urma coliziunii dintre o mașină și o căruță
În accident au fost implicate un autoturism și o căruță. În autoturism se afla doar șoferul iar în vehiculul cu tracțiune animală se aflau doi bărbați.
Polițiștii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
La locul accidentului, pentru a acorda primul ajutor victimelor, au intervenit pompierii, dar și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt. „Pompierii Detașamentului Slatina acționează în comuna Găneasa, la un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un vehicul cu tracțiune animală. Din primele informații sunt implicate trei persoane, care au fost asistate medical”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
În urma cercetărilor, polițiștii rutieri au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate. „Un bărbat de 51 de ani, din orașul Piatra Olt, în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo pe strada Grădiniței, din comuna Găneasa, la intersecția cu Drumul Național 65 – European 574, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autovehicul, care se deplasa din direcția Craiova către Slatina. Autoturismul era condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani, din municipiul București”, a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt IPJ Olt.
{module G+articles}

