Economie

UE a aprobat relocarea a 550 milioane Euro către IMM-uri, în România

Astfel, pentru a atenua efectele negative ale crizei provocate de coronavirus asupra economiei țării, se va acorda sprijin financiar unui număr de peste 120.000 de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și unor inițiative de digitalizare și educație electronică.

Sprijinul pentru IMM-uri se referă la granturile de capital de lucru și de investiții de 2.000-200.000 de euro, prin schema de ajutor de stat de 1 miliard de euro, fonduri europene și de la bugetul de stat pregătită de Guvern prin OUG 130/2020.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat:

„Datorită flexibilității oferite de Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII) a Comisiei, întreprinderile românești pot beneficia de acest sprijin vital pentru a depăși dificultățile cauzate de pandemie și a menține locurile de muncă. Alături de fondurile UE deja orientate către sectorul sănătății din România, precum și către formare, educație și infrastructuri, aceasta este o oportunitate unică pentru o redresare economică rapidă. În prezent, este extrem de important să se pună rapid în practică aceste măsuri.”

{module G+articles (2)}

România a mobilizat deja fonduri UE în valoare de 350 de milioane de euro pentru a sprijini lucrătorii din domeniul sănătății care se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei coronavirus COVID-19 – a menționat Comisia Europeană.

Modificările sunt posibile datorită flexibilității excepționale specifice Inițiativei pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII) și Inițiativei plus pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII+), care le permit statelor membre să utilizeze finanțare în cadrul politicii de coeziune pentru a sprijini sectoarele cele mai expuse la pandemie.

Aceste modificări vor întări efectul de transformare pe care îl au fondurile politicii de coeziune asupra economiei românești prin finanțarea inovării, a cercetării, a formării, a educației, a gestionării moderne a apei, a sistemelor de canalizare, a drumurilor noi și a altor tipuri de infrastructuri.

 {module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.