Umbrărescu câștigă licitația pentru construcția lotului 4 al drumului expres Craiova-Pitești (VIDEO)
Asocierea de firme UMB – SA&PE Construct – Tehnostrade este câștigătorul licitației pentru construcția lotului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești, anunta ministrul Catalin Drula. Este vorba de firmele lui Dorinel Umbrărescu, care construiesc și tronsoanele 2 și 3 ale aceluiași drum de mare viteză.
„Ziua de vineri aduce două veşti bune pentru infrastructura rutieră: s-au anunţat câştigătorii pentru construcţia lotului 4 al DX Craiova-Piteşti şi pentru proiectarea segmentului Braşov-Făgăraş al A3”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a menţionat că pe tronsonul lung, de 31,8 km, dintre Coloneşti şi Piteşti, este vorba despre un antreprenor român „serios, care lucrează foarte bine şi pe loturile 2 şi 3 ale aceluiaşi proiect” şi care a fost desemnat câştigător deja de două ori pe acest sector.
„Să sperăm că a treia oară-i cu noroc şi că licitaţia nu va fi contestată din nou”, a punctat ministrul.
Cătălin Drulă a precizat că, din momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 24 pentru execuţie, dar există mari şanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual – mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja antamate de constructor pe loturile 2 şi 3. Acestea vor fi gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1).
{module G+articles (2)}
În ceea ce priveşte segmentul Braşov-Făgăraş al A3, firma câştigătoare, de asemenea din România, va trebui să proiecteze la cheie totul – adică să completeze studiul de fezabilitate şi să elaboreze proiectul tehnic – astfel încât cei 48 de km ai autostrăzii să fie scoşi la licitaţie în viitor doar pentru execuţie, iar lucrările să se desfăşoare fără blocaje în teren şi surprize neplăcute.
Această autostradă a fost ţinută 10 ani la sertar. Împreună cu echipa mea am pus-o din nou pe roate”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.
{youtube}96rMc6DCg_A{/youtube}
{youtube}wdC0YIEjMn0{/youtube}
{youtube}pt6Lqh4Opbc{/youtube}
{module G+articles}

