Un bărbat din Brăila a murit după ce a fost infectat cu virusul West Nile
Unul dintre pacienții internați la Terapie Intensivă în Brăila după infectarea cu virusul West Nile a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Gropeni, care fusese spitalizat la finele lunii august, după ce a fost diagnosticat cu meningită cu virusul West Nile.
Al doilea pacient care a primit același diagnostic, o femeie de 86 de ani, este internată în continuare la Terapie Intensivă. Ambii pacienți fuseseră internați inițial pe secțiile Medicală și Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, dar au fost transferați la Terapie Intensivă pentru că au manifestat simptomele severe ale bolii.
{module G+articles (2)}
Recomandări pentru a evita înțepăturile de țânțari
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Brăila au venit cu o serie de recomandări pentru a evita înțepăturile de țântari, principala cale de transmitere a virusului West Nile:
- purtarea îmbrăcămintei cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, dacă ieşim seara din locuinţe sau ieşim seara în parc la plimbare sau când mergem în padure, la pescuit;
- utilizarea de substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor comercializate în farmacii (DEET, icaridină/ picardină, IR 3535), în concordanţă cu instrucţiunile de pe etichetă, pe care sa le aplicăm pe părţile descoperite ale corpului;
- împiedicarea pătrunderii ţânţarilor în casă (plase protecţie la ferestre/ uşi); – utilizarea de substanţe insecticide în locuinţă şi în jurul locuinţei;
- utilizarea în locuinţă a aerului condiţionat;
- utilizarea plaselor împotriva ţânţarilor în jurul paturilor, în cazul în care nu sunt disponibile celelalte măsuri menţionate anterior sau dacă dormiţi în aer liber;
- acoperirea pătuţului copilului sau căruciorului cu plase împotriva ţânţarilor.
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

