Evenimente

Un bărbat din Găneasa și-a abuzat fizic fata de doar 7 ani

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, l-au reținut pe bărbat în cursul zilei de joi, 8 decembrie, sub acuzația de agresiune sexuală. Polițiștii au fost sesizați cu privire la acest aspect de reprezentanți ai Direcției pentru Protecția Copilului Olt în urmă cu mai bine de două luni.

„În fapt, la data de 6 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Găneasa, ar fi abuzat-o fizic și emoțional pe fiica sa minoră, în vârstă de 7 ani. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind continuate cercetările în vederea documentarii activității infracționale”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

{module G+articles (2)}

{module Personalizare căni}În urma probatoriului administrat, joi, 8 decembrie, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Balș, pe numele olteanului de 37 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt, urmând ca vineri, 9 decembrie, să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale. Magistrații Judecătoriei Balș sunt cei care vor decide dacă bărbatul din Găneasa va fi sau nu arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, pentru fapta de care este acuzat riscând să stea până la 10 ani în spatele gratiilor.

Documentarea activității infracționale a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Olt și Biroului Operațiuni Speciale Craiova. Foto cu caracter ilustrativ, arhivă.

{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.