Un bărbat din Osica de Sus a murit după ce un consătean l-a lovit cu o piatră
Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a petrecut pe un drum public, în zona unui magazin, din comuna Osica de Sus.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Osica de Sus, ar fi fost agresat fizic, cu un corp dur, de către un alt bărbat, în vârstă de 49 de ani, din aceeași localitate. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
La data de 23 august 2022, în jurul orei 07:00, bărbatul în vârstă de 53 de ani a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, fiind dispusă efectuarea necropsiei, la Institutul de Medicină Legală Craiova”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
{module G+articles (2)}
Miercuri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au reţinut pe bărbatul în vârstă de 49 de ani.
Astăzi, el a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de acesta.
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

