Un bărbat din Slătioara a decapitat cu toporul un alt bărbat
Se pare că după ce a săvârșit crima, a luat capul și mâna și le-a aruncat apoi în WC-ul din apropiere.
După ce a comis oribila faptă în fostele băi comunale din Slătioara, bărbatul, cunoscut ca om al străzii, a alertat vânzătoarele maket-ului care au sunat la apelul de urgență 112.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Olt, însă cadrele medicale nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului, al cărui trup a fost găsit tot pe lângă casă.
„La data de 6 decembrie 2023, în jurul orei 14:25, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în spatele unei societăți comerciale, din comuna Slătioara, județul Olt, se află o persoană decedată, care prezintă urme de violență. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală 6 Găneasa care a identificat trupul unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Slătioara, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
În cauză a fost anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care a preluat cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale. În urma activităților investigativ-operative, o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea procurorului criminalist, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au identificat un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din comuna Slătioara, bănuit de comiterea faptei. În prezent, bărbatul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale”, se arată în comunicatul IPJ Olt.
Criminalul de la Slătioara a fost reținut. Capul victimei a fost aruncat într-o hazna