Un șofer beat s-a răsturnat cu mașina pe strada Vintilă Vodă din Slatina
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un container ce conținea material antiderapant, răsturnându-se pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
{module G+articles (2)}
Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,45 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

