VIDEO. 360 de kilograme de tutun, confiscate în urma a 45 de descinderi în județ
Au fost cercetate 15 persoane care au fost conduse la audieri pentru a da explicații cu privire la acuzațiile aduse. 360 de kilograme de tutun mărunțit și foi au fost confiscate de oamenii legii, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de aproximativ 250.000 de lei.
Percheziţiile au fost desfăşurate în mai multe localități oltene, printre care Slatina, Rotunda, Redea, Băbiciu, Sprâncenata și Bucinișu.
„În fapt, în perioada 2020 – 2021, 15 persoane fizice, din județul Olt, ar fi cultivat sau cumpărat tutun foi, pe care ulterior l-ar fi mărunțit și vândut, prin intermediul unor firme de curierat, fără a plăti accizele aferente. În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate 60 de kg de tutun mărunțit și 300 de kg de tutun foi, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 250.000 de lei, bugetului consolidat”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Poliției.
Cele 15 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate.
{youtube}–B2_ChxIW8{/youtube}
{module G+articles}

