EconomieNaționalSocial

VIDEO Bugetul României 2026 adoptat. Salariul minim crește

Guvernul a adoptat, în ședința extraordinară de joi seară, legea bugetului de stat pentru anul 2026, hotărârea privind creșterea salariului minim, precum și prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori. Executivul susține că bugetul este unul „realist și echilibrat”, construit pe parametri prudenți, într-un context economic dificil.

Anunțul a fost făcut la Palatul Victoria, unde premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au prezentat principalele măsuri incluse în bugetul pentru anul viitor.

Salariul minim crește de la 1 iulie 2026

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 iulie 2026 cu 6,8% față de nivelul actual, măsura fiind aprobată prin hotărâre de guvern în aceeași ședință.

Totodată, Guvernul a decis prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026. Nivelul compensării a fost majorat la 0,85 lei pe litru, pentru a reduce impactul scumpirilor asupra firmelor de transport.

Măsuri de debirocratizare și simplificare pentru investiții

Executivul a aprobat și o ordonanță privind reducerea birocrației, care include modificări importante în autorizarea investițiilor mari, procedurile de mediu și avizele de securitate la incendiu.

Potrivit premierului, pragul pentru examinarea investițiilor străine a fost ridicat la 5 milioane de euro, ceea ce va reduce numărul companiilor care trebuie să treacă prin proceduri suplimentare de verificare.

În domeniul mediului, termenele pentru avize vor fi reduse, iar documentația va putea fi depusă electronic, printr-un sistem informatic. În ceea ce privește securitatea la incendiu, unele proiecte cu risc scăzut nu vor mai avea nevoie de avize, iar autoritățile vor fi obligate să respecte termenele de emitere a documentelor.

Guvernul susține că aceste măsuri vor reduce costurile administrative pentru firme și vor facilita atragerea de investiții în România.

Buget construit pe reducerea deficitului și creșterea investițiilor

Premierul Ilie Bolojan a declarat că una dintre cele mai mari provocări pentru bugetul din 2026 este reducerea deficitului bugetar, fără diminuarea investițiilor publice.

Potrivit acestuia, statul trebuie să reducă cheltuielile de funcționare, inclusiv prin scăderi de aproximativ 10% în administrația publică, astfel încât resursele să poată fi direcționate către servicii esențiale și proiecte de dezvoltare.

Anul 2026 este considerat unul important pentru investiții, deoarece reprezintă finalul perioadei de implementare pentru o parte din proiectele finanțate prin PNRR, iar bugetele pentru investiții vor fi mai mari decât în anul precedent.

Ministerul Finanțelor: buget realist, cu investiții mai mari

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că bugetul pentru 2026 a fost construit pornind de la un PIB estimat la 2.045 miliarde lei, cu o creștere economică prognozată de 1% și o inflație de aproximativ 6,5%.

Pentru investiții sunt prevăzute aproximativ 164 miliarde de lei, în creștere față de anul 2025, cea mai mare parte a fondurilor provenind din programe europene și din PNRR.

Bugetul include și creșteri de cheltuieli pentru dobânzi și pentru apărare, dar Guvernul susține că ținta de reducere a deficitului a fost menținută, obiectivul fiind ieșirea României din procedura de deficit excesiv până în anul 2029.

Potrivit ministrului Finanțelor, bugetul prevede și sume suplimentare pentru autoritățile locale, precum și continuarea proiectelor finanțate din fonduri europene, considerate esențiale pentru dezvoltarea economică.