VIDEO. Descinderi ale polițiștilor din Olt în mai multe județe într-un dosar penal de evaziune cu produse de balastieră
Descinderile au vizat cercetări un dosar de evaziune fiscală cu produse de balastieră. Cele mai multe acțiuni au avut loc în județul Dolj, iar în Olt au avut loc în municipiul Slatina și comuna Iancu Jianu.
„Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de evaziune fiscală, executarea de activități miniere fără permis sau licență și continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
{module G+articles (2)}
O firmă din județ ar fi efectuat activități miniere ilegale și au vândut agregate minerale după suspendarea acordului de mediu, prejudiciul cauzat fiind de peste 2,8 milioane de lei.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2011 – 2017, o societate comercială din județul Olt, ar fi desfășurat activități miniere fără permis sau licență și ar fi comercializat agregate minerale după suspendarea acordului de mediu, fără a plăti redevențele miniere datorate. Societatea este bănuită că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 2.861.215 de lei”, se mai arată în comunicatul IPJ.
Descinderile oamenilor legii s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraș Severin și Teleorman.
{youtube}sU8ftHt8wkk{/youtube}
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

