VIDEO Doi morți în incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti
Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie. Din primele informaţii, doi pacienţi sunt decedaţi, alţi 16 fiind evacuaţi. La faţa locului au fost mobilizate şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare şi 20 de ambulanţe SMURD şi SAJ, cu 57 de pompieri militari, precizează ISU Prahova.
Cei doi pacienţi decedaţi în urma incendiului sunt doi bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani. IGSU anunţă că focul, care s-a manifestat într-un salon de la parterul unei clădiri, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi, a fost lichidat. În salonul în care se manifesta incendiul erau doar 2 pacienți (cei care au decedat). Pe secție mai erau 19 pacienți, 16 au fost evacuați, 3 au refuzat transportul, scrie ziarulincomod.ro
{module G+articles (2)}
O infirmiera a suferit arsuri pe 40 la suta din suprafața corpului. Acesteia i-a luat foc halatul. A fost transportata la spitalul Floreasca, din București.
Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută localnicilor sub denumirea „Spitalul Movila”, funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului. Secţia este amplasată în zona de nord a oraşului, între blocuri de locuinţe şi funcţionează în mai multe corpuri vechi de clădire. Foto: ISU Prahova
{youtube}AugphFTbAD8{/youtube}
{module G+articles}