VIDEO PREMIERĂ Imagini spectaculoase cu cel mai impresionant viaduct de pe Craiova-Pitești
„PREMIERĂ absolută: primul timelapse de 6 luni pe un șantier! Vă prezentăm prima filmare de tip timelapse pe termen lung pe un drum din România făcută cu multă migală și răbdare în a doua jumătate a anului trecut”, anunță Asociația Pro Infrastructura care publică o filmare spectaculoasă.
În imagini vedeți capătul estic al podului peste Olt (zona viaductului peste Balta Milcov) aflat pe tronsonul 2 al DEx12 Craiova-Pitești executat de UMB. Am surprins toate etapele majore de după instalarea grinzilor: montarea predalelor, armarea, suprabetonarea apoi aplicarea hidroizolației și la final așternerea asfaltului. Cei 40 de km între Balș Vest și Slatina Est vor fi primii kilometri de drum expres veritabil de la noi din țară, inaugurarea urmând să aibă loc, sperăm, până la sfârșitul primăverii”, detaliază Asociația.
{youtube}nZvjinGNefs{/youtube}
{module G+articles (2)}
Nefinalizarea în 2021 a viaductului este practic unul din cele trei motive care au făcut imposibilă deschiderea traficului până la finele anului precedent.
Podul peste Olt are o deschidere centrală de circa 70 de metri, iar el practic se continuă cu un viaduct cu o lungime totală de peste 1,7 km cu 38 de deschideri mai mici care „urcă” drumul expres mai departe pe dealul din capătul luncii, la sud de Slatina.
În acest punct UMB a reușit abia la final de septembrie 2021 să monteze „ultima piesă din puzzle” – tablierele metalice de 53 de metri și de peste 160 de tone fiecare peste râul Olt. După acel moment constructorul a lucrat serios la finalizarea întregului viaduct, la hidroizolație, asfaltare și montarea elementelor de siguranță, însă a mai rămas un element de finalizat: zidul de sprijin și legătura viaductului cu restul drumului expres. (min 02.50 din video-ul de mai jos).
{youtube}14fUXJbnJTI{/youtube}
{module G+articles}

