NaționalRecomandateTurism

VIDEO. Ninsori de poveste la Mădăraș și în Munții Parâng-Șureanu

Toamna aduce primele semne de iarnă în România. Temperaturile mai scăzute decât normalul perioadei au transformat unele zone în adevărate decoruri de poveste, odată cu primele ninsori.

Zăpadă la Mădăraș, în Harghita

În comuna Mădăraș din județul Harghita, localitate cu aproximativ 2.000 de locuitori, ninsoarea a început să se aștearnă încă de luni dimineață. Imaginile surprinse de pe un webcam și distribuite de Meteoplus pe rețelele sociale arată cum satul aflat la 700 de metri altitudine a fost acoperit de un strat alb de zăpadă.

Mădăraș se află la poalele estice ale Munților Harghitei și vestice ale Munților Ciucului, la doar 17 kilometri distanță de Miercurea Ciuc, unde la ora 10:00 se înregistrau 7 grade Celsius.

Ninsori și în Munții Parâng-Șureanu

Nu doar Harghita s-a bucurat de primele fulgi. Webcamurile montate în masivul Parâng-Șureanu au surprins de asemenea ninsoare, semn că iarna își face simțită prezența mai devreme în zonele de altitudine.

Peisajele surprinse amintesc mai degrabă de începutul iernii decât de primele zile de toamnă. Meteorologii avertizează că astfel de fenomene nu sunt neobișnuite la munte, dar atrag atenția turiștilor să fie prudenți în deplasările spre zonele montane.