Externe

VIDEO Rusia va câştiga în Ucraina, a declarat Putin în faţa a zeci de mii de susţinători pe stadionul Lujniki

El a spus că soldaţii ruşi care luptă în ceea ce Kremlinul numeşte „operaţiune militară specială” în Ucraina au ilustrat unitatea Rusiei.

„Umăr la umăr, se ajută unul pe altul, se sprijină unul pe altul şi când este nevoie se apără de gloanţe cu trupurile lor ca fraţii. O astfel de unitate nu am mai avut-o de mult timp”‘, a spus el.

Preşedintele rus a dispărut brusc de pe ecrane în mijlocul discursului său, Kremlinul explicând incidentul printr-o defecţiune tehnică, potrivit AFP şi TASS.

Putin era pe punctul să laude eroismul soldaţilor ruşi desfăşuraţi în Ucraina, în faţa a zeci de mii de persoane pe stadion, când, brusc, postul public de televiziune Rossia-24 a început să arate momente de la acelaşi eveniment, discursuri oficiale şi cântece cunoscute.

{module G+articles (2)}

Cincisprezece minute mai târziu, televiziunea a reluat difuzarea înregistrată a discursului preşedintelui rus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ulterior agenţiilor de presă ruse că emisia în direct a fost întreruptă din cauza unei „defecţiuni tehnice la un server”.

În discurs, Putin a evidenţiat unitatea poporului rus faţă de „operaţiunea militară specială” din Ucraina, care a fost condamnată în unanimitate de comunitatea internaţională şi care a provocat peste trei milioane de refugiaţi din 24 februarie până în prezent, potrivit EFE. Foto: captura youtube

{youtube}U2ntxDpg9lM{/youtube}

{module G+articles}