VIDEO Șoferiță beată ucide un bărbat pe scuter în Popești-Leordeni
Un accident tragic a avut loc în noaptea de miercuri spre joi pe DN4, în Popești-Leordeni, soldat cu moartea unui bărbat aflat pe scuter. Șoferița, în vârstă de 29 de ani, din București, conducea sub influența alcoolului și avea permisul suspendat.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum femeia a pierdut controlul mașinii, a intrat pe contrasens și a lovit scuterul victimei. După impact, șoferița a părăsit locul accidentului, iar cadavrul bărbatului a fost găsit abia a doua zi de un participant la trafic.
Mașina implicată a fost descoperită abandonată pe A0, între Berceni și Jilava. Testul alcoolemiei a arătat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferița a fost dusă la INML pentru recoltarea probelor biologice și urmează să fie audiată la IPJ Ilfov. Ea a recunoscut că a urcat băută la volan, însă susține că nu își amintește momentul accidentului.
Poliția a deschis dosar penal pentru: ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influența alcoolului și conducere fără drept.