ActualitateRecomandate

VIDEO | Viscol la sol pe DN 54, Caracal–Corabia

Vremea severă din dimineața zilei de joi, 8 ianuarie 2026, a creat dificultăți de trafic pe Drumul Național 54, pe tronsonul cuprins între municipiul Caracal și orașul Corabia. Din cauza ninsorilor și a vântului puternic, pe acest sector s-a format viscol la sol, fenomen care a afectat vizibilitatea și condițiile de deplasare.

Intervenții continue ale drumarilor

Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, în jurul orei prânzului se înregistra viscol la sol pe DN 54, iar utilajele Secției de Drumuri Naționale Slatina acționau permanent pentru îndepărtarea zăpezii și menținerea carosabilului practicabil.

Drumarii precizează că intervențiile sunt îngreunate de intensificările vântului, care viscolesc zăpada și reduc semnificativ vizibilitatea, în special pe sectoarele deschise de drum.

Avertisment pentru șoferi

„Se acționează permanent pe sectoarele unde se înregistrează ninsori și viscol pentru asigurarea condițiilor de circulație. Pe mai multe drumuri se manifestă viscol, fenomen ce reduce vizibilitatea și îngreunează activitățile de deszăpezire. Recomandăm participanților la trafic să circule cu prudență pe sectoarele afectate de fenomene meteo severe”, au transmis reprezentanții DRDP Craiova.

Imagini de pe DN 54

Imaginile video surprinse pe DN 54, pe tronsonul Corabia–Caracal, arată condițiile dificile de trafic și modul în care zăpada este viscolită pe carosabil. FOTO: DRDP Craiova