Vremea se încălzește în weekend. Temperaturi de până la 20 de grade în Oltenia și Banat
România va fi traversată în următoarele zile de un val de aer cald, care va aduce temperaturi mai ridicate în mai multe regiuni ale țării. În special zonele deluroase din Oltenia și Muntenia, dar și în vest, în Banat și Crișana, se vor înregistra maxime de până la 20 de grade Celsius la sfârșitul acestei săptămâni.
Meteorologul Florinela Georgescu de la Digi24 explică:
„Vom simți o creștere a temperaturilor. Dacă astăzi la nivelul țării așteptăm maxime între 9 și 16 grade, mâine și în weekend este foarte posibil să crească cu 2–3 grade. Aria temperaturilor mai ridicate se va extinde semnificativ. Totuși, acest episod cu valori peste normalul pentru jumătatea lunii noiembrie nu va dura mult. Săptămâna viitoare, vremea va deveni capricioasă, cu scăderi de temperaturi în jumătatea de nord și intensificări ale vântului, din cauza circulației rapide la nivelul Europei.”
Meteorologul mai precizează că următoarele patru săptămâni vor aduce un regim al temperaturilor și al precipitațiilor caracteristic perioadei de toamnă târzie. Aceasta înseamnă o scădere treptată a temperaturilor și precipitații temporare, mai ales în zonele montane, care ar putea fi mai evidente abia spre sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie.

