Xonia, prinsă băută la volan
Cântăreața, surprinsă în trafic în Sectorul 2, nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României, potrivit unui comunicat al poliției.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Xonia, pe numele ei real Loredana Sachelaru, este cântăreaţă și dansatoare. Ea s-a lansat în 2009, la vârsta de 20 de ani, cu single-ul „My Beautiful One”, potrivit Click.
În luna martie, o altă vedetă influentă pe rețelele sociale, Ana Morodan, a fost prinsă în trafic sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise.
Comunicatul Poliției:
”La data de 23 Iunie a.c., în jurul orei 04:00, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2”, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor interzise, dar şi că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.
{module G+articles (2)}
”În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 şi art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, menționează sursa citată.
Articolele invocate prevăd închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă pentru persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Celălalt articol invocat prevede: ”Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}