Evenimente

14 percheziţii în Dolj şi Olt pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în contrabandă de țigarete

contrabanda tigari 1Descinderile au fost desfăşurate de polițiştii de frontieră, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Româneşi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor.

Din totalul celor 14 percheziţii, una singură s-a desfăşurat în judeţul Olt, respectiv în Balş, potrivit reprezentanţilor Biroului de Informare şi Relaţii Publice al DIICOT.

Anchetatorii spun că faptele au fost comise de-a lungul ultimilor mai bine de doi ani.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna decembrie 2018 și până în prezent, pe teritoriul României, a fost constituit și a acționat un grup infracțional organizat, format din cetățeni români, moldoveni și ucraineni, în scopul obținerii ilicite de importante beneficii financiare. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2019, în județul Dolj, inculpații au pus în funcțiune o fabrică clandestină de producere și ambalare de țigarete contrafăcute, prin folosirea unor mărci înregistrate, pe numele altor agenți economici autorizați în acest sens și aparținând legitim acestora, precum și a unor ambalaje de natură a crea confuzie cu cele folosite legitim de titularii mărcilor. Ulterior, țigaretele au fost puse în circulație, prin diverse persoane, pe piața internă și în spațiul UE, fără întocmirea de documente legale, prin sustragerea de la plata accizelor ce s-ar fi datorat bugetului de stat, dacă activitățile respective s-ar fi realizat în cadrul unui antrepozit fiscal autorizat, cu respectarea legislației fiscale și comerciale”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

{module G+articles (2)}

Materia primă și materialele necesare fabricării țigaretelor au fost procurate de la societăți de profil din Bulgaria și introduse în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri, ori declarate sub regim vamal de tranzit către alte țări ale UE.

În urma descinderilor, au fost ridicate aproximativ 50 de tone de tutun vrac, o linie de tocat, fermentat, mărunțit și uscat tutun, o tiparniță, materiale și materii prime folosite în procesul de producție, asamblare și ambalare a țigaretelor, respectiv foițe, filtru, staniol, adeziv, blanchete, având aplicate desene similare cu mărci cunoscute de țigarete.

{module G+articles (2)} 

De asemenea, au fost ridicate un generator, care ar fi fost utilizat pentru a evita consumul mare de energie electrică de la furnizori (pentru a nu se descoperi activitatea ilicită), două ansamble auto formate din cap tractor și semiremorcă, o autoutilitară (care ar fi fost folosite pentru transportul tutunului și a materialelor necesare prelucrării acestuia) și cinci autovehicule. Totodată, au fost depistați și patru muncitori de naționalitate ucraineană, care s-ar fi ocupat de procesul de producție a țigaretelor.

În urma audierilor, anchetatorii Structurii Centrale a DIICOT au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a şase inculpați și măsura controlului judiciar față de alți trei inculpați.

{module G+articles}