Cadavre de iepuri și trofee de căprior, găsite în urma unor percheziții la Bârza (VIDEO)
Două percheziții au fost efectuate de polițiștii BAESP, sprijiniți de mascații Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, la locuințele bărbaților din Bârza, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni prevăzute de Legea vânătorii și a fondului cinegetic.
Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, în urma descinderilor polițiștii au ridicat în vederea confiscării cadavrele a 19 iepuri de câmp, două trofee de căprior, cinci câini rasa ogar, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, cinci proiectoare de tip LED și două piei de iepure.
Joi, ambii bărbați au fost reținuți, urmând a fi prezentați Parchetul Balș, în vederea dispunerii de măsuri. „Astăzi (joi n.r.), 27 mai, în urma administrării probatoriului în cauză, doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale”, se mai precizează în comunicatul IPJ.
{youtube}RkP6TiDkCDk{/youtube}
{module G+articles}