Român arestat după ce a condus motocicleta cu 290 de km/oră, în Marea Britanie
Românul fusese arestat după cea mai rapidă urmărire cu poliţia din Marea Britanie și a încercat să fugă din sala de judecată chiar înainte de a primi sentința în dosarul în care este cercetat pentru că a condus cu o viteză incredibilă, pe interzis și pe culoarea roșie a semafoarelor. Și de această dată, băiatul a fost prins de politiști.
Motocicleta condusă de băiat ar fi avut numere false, tânărul român fiind încătușat la finalul unei curse care a durat 38 de minute, scrie The Sun.
Băiatul a fost monitorizat și filmat de un elicopter al poliţiei londoneze. Într-un final, acesta a oprit la o benzinărie să alimenteze, moment în care a fost prins și arestat, potrivit BBC News.
{module G+articles (2)}
Se pare că românul nu se află la prima abatere, el fiind urmărit și în luna mai a anului trecut, când a gonit cu o viteză similară de 290 de km/oră pe străzile din Londra și trei comitate: Hertfordshire, Bedfordshire şi Buckinghamshire.
Românul a pledat vinovat pentru conducere periculoasă, pentru că nu a oprit la semnalele poliţiştilor, dar şi pentru conducere fără permis şi făra asigurare. Pe 14 ianuarie, tânărul de 19 ani a fost condamnat la 46 de săptămâni de închisoare, mai arată sursa citată.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

