Economie

Anchetă la acordarea sprijinului Covid pentru IMM-uri. Ministrul Economiei acuză că se cumpără apartamente

”După o discuţie cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de Control al Prim-Ministrului. Vreau să mă asigur că aceşti bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcţie de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient şi transparent”, a scris pe Facebook Florin Cîţu.

Şi ministrul Economiei a relatat despre discuţia cu prim-ministrul şi despre faptul că această măsură decisă de Guvern nu îşi atinge scopul.

”Măsura 3 de ajutor de stat nu îşi atinge scopul pentru care a fost creată. Din cei 27.736 de aplicanţi, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanţate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanţate. Dintre acestea, 1.807 finanţează imobile. Practic mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă CoVid, şi ajunge să finanţeze cumpărări de apartamente”, a scris Năsui vineri pe Facebook.

{module G+articles (2)}

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.