Actualitate

CNI. Studiu de fezabilitate pentru finalizarea Sălii Polivalente din Slatina

constructie polivalenta slatinaFoto: Așa arătau lucrările în septembrie 2014

Senatorul Siminica Mirea adresa la jumătatea lunii martie o întrebare ministrului Dezvoltării referitor la stadiul fizic al lucrărilor de la Sala Polivalentă din municipiul Slatina, iar răspunsul a venit zilele acestea.

Investiția a fost demarată în 2009. Proiectul inițiat de Primăria Slatina se află de șapte ani în custodia Companiei Naționale de Investiții, care a preluat lucrarea cu tot cu constructor, firma Vega ’93 Galaţi câştigând deja licitaţia pentru execuţia şi proiectarea clădirii. La scurt timp, societatea a intrat în insolvenţă, autorităţile locale neputând nici să renunţe la contract şi nici să sancţioneze eventualele întârzieri. Demersurile repetate ale administrației municipale de a se continua lucrările au rămas fără răspuns până acum.

Sala ar urma să aibă o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Pe lângă competiţiile sportive pe care le va putea găzdui, în sala polivalentă vor exista şi spaţii comerciale, dar şi birouri administrative şi săli de conferinţă, iar în faţa clădirii va exista o parcare de 120 de locuri. De asemenea, va fi amenajată o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi, care va oferi posibilitatea organizării de concerte în aer liber.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.