Un bărbat a murit într-un accident între două TIR-uri pe autostrada București – Pitești
„În această dimineaţă, ISU Giurgiu a fost anunţat prin 112 să intervină pe autostradă, în urma producerii unui accident rutier pe A1, Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 21, în dreptul localităţii Bolintin Vale, pe sensul de mers spre capitală după ce două autovehicule de tonaj mare au fost implicate într-un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
{module G+articles (2)}
Ajunse la faţa locului, echipajele de intervenţie au constatat că şoferul şi un pasager dintr-unul dintre TIR-uri au nevoie de îngrijiri medicale, pasagerul fiind inconştient.
„Pasagerul, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajele SAJ şi SMURD care au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului”, a mai declarat Nicoleta Beianu.
Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale şi şoferului TIR-ului.
Pompierii au asigurat măsurile PSI şi au acţionat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. FOTO: Infotrafic Pitești
{module G+articles}

