A distribuit peste 160 de filmări cu o femeie pe Internet, fără acordul ei
Arestarea preventivă a fost dispusă într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire, amenințare și lovire sau alte violențe.
Reprezentantul IPJ mai spune că bărbatul este bănuit că a și bătut-o pe femeie. „În fapt, bărbatul este bănuit că în perioada 2020-2021, ar fi efectuat peste 160 de filmări în care apare o femeie de 50 de ani, din aceeași localitate, atât la locul de muncă cât și la domiciliul ei, filmări care au fost distribuite pe rețelele sociale fără acordul acesteia. De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi agresat-o fizic pe femeie”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale, acesta fiind acum încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt.
{module G+articles (2)}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

