Dan Vîlceanu a depus jurământul pentru funcția de ministru al Finanțelor
Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcția de ministru al Finanțelor. Dan Vîlceanu a depus jurământul, în cadrul unei scurte ceremonii, la Palatul Cotroceni.
Dan Vîlceanu a depus jurământul pentru funcția de ministru al Finanțelor, miercuri, la Palatul Cotroceni, într-o scurtă ceremonie la care au participat atât premierul Florin Cîțu, cât și președintele PNL și al Camerei Deputaților Ludovic Orban. La ceremonia de depunere a jurmântului președintele Klaus Iohannis nu a susținut niciun discurs.
„Îi mulțumesc premierului pentru susținere. Este onorant pentru mine că astăzi am primit votul colegilor, este o încerdere pentru care mă simt obligat. Ministerul de Finanțe este unul dintre ministerele foarte importante și nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu prim-ministrul. Am lucrat foarte bine în comisia de finanțe și îmi doresc ca să preiau cât mai repede portofoliul”, a declarat Vîlceanu, după ce a fost validat de conducerea PNL.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că ședința a fost una statutară, însă a fost convocată „intempestiv” motiv pentru care nu au putut participa toți membrii Biroului Politic Național. Acesta a precizat că a votat împotriva nominalizării lui Dan Vîlceanu, iar întreaga răspundere pentru această propunere este a premierului Florin Cîțu.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

