Incendiu într-un bloc din Tulcea. O adolescentă a sărit de la etajul patru
Incendiul a izbucnit în dormitorul unui apartament și s-a extins rapid.
Alte două persoane s-au intoxicat cu fum, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj înainte de sosirea pompierilor şi a fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălţime. Ea a fost transportată la spital, împreună cu cele două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat, scrie Agerpres.
Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, precum şi o ambulanţă SAJ. Foto: Facebook ISU BIF
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

