Cisternă răsturnată între Dăneasa și Radomirești
Circulația va fi oprită începând cu ora 17.00, pentru o perioadă de aproximativ 2 ore.
„În această perioadă, recomandăm tuturor conducătorilor auto care tranzitează Drumul Național 6, următoarele rute alternative:
- pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, ruta- Caracal – VO6G – Corabia – Turnu Măgurele – Roșiori de Vede;
- pentru restul categoriilor de autovehicule, ruta Drumul Național 6 – Drumul Județean 546 (Sprâncenata) – Drumul Comunal 116 (Radomirești) – Drumul Județean 653 (Radomirești) – Drumul Național 6”, transmite Poliția Olt.
{module G+articles (2)}
„În urma evenimentului, conducătorul auto, cetățean bulgar, în vârstă de 52 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal.
Acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului”, mai transmite sursa citată.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
{module G+articles}

