Peste o sută de amenzi aplicate în patru ore de polițiști
În cele patru ore ale misiunii, polițiștii, sprijiniți și de jandarmi, au dat peste o sută de amenzi, în cuantum de peste 22.000 de lei. Cele mai numeroase amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
La activitățile desfășurate în intervalul orar 18:00 – 22:00, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, menținerii ordinii și liniștii publice, dar și pe linia prevenirii accidentelor rutiere, au participat 74 de efective, dintre care 67 de polițiști și șapte jandarmi din Olt.
„Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 500 de persoane, fiind controlate și 87 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.005 lei. 54 dintre acestea au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, în valoare de 4.500 de lei, 40 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 15.805 lei, și zece pentru alte abateri, în valoare de 1.700 de lei”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
{module G+articles (2)}
Au fost reținute două permise de conducere, dintre care unul pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat și unul pentru depășire neregulamentară, fiind retras și un certificat de înmatriculare.
Tânăr în stare de ebrietate, oprit în trafic la Cilieni
Miercuri seara, în jurul orei 19:.25, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au fost cei care au depistat pe Drumul Județean 642, în comuna Cilieni, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,30 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost amendat cu 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

