DSP Olt. Fluxuri speciale pentru vaccinarea anti COVID a copiilor mai mari de 5 ani
Reprezentanții DSP Olt iau în calcul și înființarea unor cabinete de vaccinare în apropierea unităților sanitare, cu sau fără paturi, care au secții sau compartimente de Pediatrie.
„Pentru vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 11 ani, Direcția de Sănătate Publică Olt s-a orientat către centrele de vaccinare existente, la nivelul cărora să organizeze fluxuri dedicate în exclusivitate acestei grupe. Decizia, la acest moment, a fost influențată de normele tehnice proprii specifice Ministerului Sănătății, cât și de cele comune cu Ministerul Educației.
În funcție de adresabilitate, de evoluția evenimentelor, vom gândi și alte strategii de înființare a unor cabinete de vaccinare pe lângă unități sanitare cu sau fără paturi, care au secții sau compartimente de pediatrie, în care se dorește deschiderea acestor centre atât pentru scurtarea timpului de acces la vaccinare a copiilor, cât și pentru evitarea aglomerărilor”, spun specialiștii DSP.
{module G+articles (2)}
Vaccinarea copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani va demara în a doua jumătate a lunii decembrie 2021. Însă, trebuie respectate mai multe recomandări ale experților precum asigurarea unui circuit separat pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, dotarea cabinetului de vaccinare cu frigider dedicat păstrării vaccinului, produs biologic diferit față de cel folosit pentru restul grupelor de vârstă, iar personalul care va activa în aceste cabinete trebuie să fie, de preferință, cu experiență în lucrul cu populația pediatrică.
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

