Social

Acţiunile Alro Slatina au un avans de 7% după ce vineri ministrul Energiei a anunţat sindicaliştii că va sprijini reluarea producţiei de aluminiu

“Alro Slatina va avea parte de sprijinul meu! Astăzi am avut o întâlnire cu liderii sindicatului Liber Alro, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alroproduct pentru a le transmite că îi voi sprijini să reia producţia. Totodată, alături de colegii din Guvern la sfârşitul anului am modificat cadrul legislativ cu privire la posibilitatea incheierii contractele Bilaterală bursiere şi extrabursiere. Mai mult chiar, companiile producătoare de stat au obligaţia ca minim 40% din producţie să o vândă în afara pieţelor PZU, ID şi echilibrare astfel încât va fi energie disponibilă pentru consumatorii industriali. În plus, vom asigura o predictibilitate a preţului pe termen lung. Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, pe pagina sa de facebook.

Acţiunile ALRO afişau un plus de 6,84% vineri la ora 15.40, pe fondul unor tranzacţii de 468.500 de lei, în timp ce în ultima săptămână, adică de la începutul anului, acestea au un avans de 12,8%, arată datele agregate de ZF de la BVB, scrie Ziarul Financiar.

{module G+articles (2)}

În data de 6 ianuarie 2021, sindicatele Alro Slatina au programat o acţiune de miting în faţa Prefecturii Slatina ca reacţie la perspectivele intrării în şomaj tehnic a peste 1.300 de angajaţi pe fondul reducerii capacităţii de producţie odată cu creşterea preţurilor la energie.

Anterior, pe 30 decembrie în faţa sediului companiei a fost organizat un alt protest.

 

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.