VIDEO Primii kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti vor fi dați în folosință joi
Anunțul a fost făcut la sfârșitul săptămânii de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, într-o postare pe pagina sa de Facebook, la care a adăugat și imagini de la vizita sa de pe șantier.
„Am făcut ultima vizită pe șantierul Drumului Expres Craiova – Pitești, înainte de recepția și darea în folosință a Lotului 1 al Tronsonului 2, care va asigura preluarea traficului în zona orașului Balș. Este vorba despre primii 18,5 kilometri (km) din Drumul Expres Craiova – Pitești, respectiv Lot 1 km 17+700 – km 36+200 din Tronsonul 2”, a precizat sâmbătă, 16 aprilie, reprezentantul Guvernului României.
{module G+articles (2)}
{youtube}Zjbj9TC2ZmU{/youtube}
După deschiderea circulației rutiere pe primii kilometri a șoselei de mare viteză, accesul pe acest lot se va face astfel: pe relația Craiova – Pitești, accesul se face din Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, prin sensul giratoriu executat în apropiere de Balș, iar pe relația Pitești – Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN 65 – E 574, spre orașul Piatra Olt.
Ionel Scrioșteanu a mai spus că în scurt timp se va da în trafic și Lotul 2 din Tronsonul 2, ce include și centura ocolitoare a municipiului Slatina.
{youtube}SyrLLWB_JXI{/youtube}
VIDEO Drumul Expres Craiova – Pitești. Limita de viteză va fi de 120 km/h. Primul tronson, gata de inaugurare
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

