Utilaj feroviar răsturnat la ieşire din Roşiorii de Vede, un bărbat a murit
„Este vorba despre un utilaj feroviar, care se deplasa pe relaţia Roşiori Nord – Atârnaţi, pentru lucrări feroviare programate în staţia Atârnaţi. Din primele informaţii transmise de dispeceratul feroviar al SRCF Craiova, utilajul s-a răsturnat la ieşire din Roşiorii de Vede”, au transmis reprezentanţii CFR SA.
Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat reprezentanţii SMURD pentru acordarea primului ajutor.
Un bărbatul aflat în stop cardio-respirator în urma accidentului feroviar care a avut loc, marţi, la ieşirea din Roşiorii de Vede a decedat, anunţă ISU Teleorman.
„Din păcate, victima, un bărbat de circa 55 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman declarând decesul. Misiunea pompierilor a continuat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, iar autorităţile competente au preluat cazul pentru cercetări”, precizează ISU Teleorman.
Utilajul feroviar a deraiat pe calea ferată la ieşirea din Roşiorii de Vede spre Drăgăneşti de Vede. Foto: ISU Teleorman
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

